Campania Națională de Prevenire a Consumului de Alcool „Fii tu însuți! Fără filtre. Fără alcool.” - Mai-Iunie 2026
Consumul de alcool reprezintă una dintre cele mai importante provocări de sănătate publică la nivel mondial. Organizația Mondială a Sănătății recunoaște alcoolul ca un factor major de risc pentru îmbolnăvire, dizabilitate și mortalitate prematură. Cu toate acestea, consumul de alcool rămâne puternic integrat în normele sociale, culturale și economice, ceea ce favorizează acceptarea sa și reduce percepția asupra riscurilor pe care le implică.
Consecințele consumului de alcool depășesc sfera individuală, având un impact semnificativ asupra familiilor, comunităților și societății în ansamblu. Acesta generează costuri sociale și economice importante, afectează sănătatea populației, reduce productivitatea și contribuie la accentuarea inegalităților sociale.
În contextul creșterii incidenței bolilor netransmisibile și al efectelor acute asociate consumului excesiv de alcool, prevenirea consumului nociv reprezintă o prioritate de sănătate publică. Alcoolul influențează negativ atât sănătatea fizică și mintală a persoanelor, cât și siguranța comunităților, fiind implicat în numeroase accidente, acte de violență și alte evenimente cu consecințe grave.
Prin Campania Națională de Prevenire a Consumului de Alcool, desfășurată în perioada mai–iunie 2026, se urmărește creșterea nivelului de informare și conștientizare a populației cu privire la efectele nocive ale consumului de alcool, promovarea unui stil de viață sănătos și încurajarea adoptării unor comportamente responsabile.